(30) Definițiile conținutului digital și a serviciilor digitale din Directiva 2011/83/UE ar trebui să fie aliniate la cele din Directiva (UE) 2019/770 a Parlamentului European și a Consiliului (15).
Conținutul digital care intră sub incidența Directivei (UE) 2019/770 acoperă un singur act de furnizare sau o serie de acte individuale de furnizare sau furnizarea continuă pe parcursul unei anumite perioade.
Elementul de furnizare continuă nu ar trebui să necesite neapărat o furnizare pe termen lung.
Cazuri precum cel de difuzare în direct pe internet a unor videoclipuri ar trebui să fie considerate drept furnizare continuă pe parcursul unei anumite perioade, indiferent de durata efectivă a fișierului audiovizual.
Prin urmare, poate fi dificil să se facă distincția între anumite tipuri de conținut_digital și serviciile digitale, întrucât ambele pot implica o furnizare continuă de către comerciant pe durata contractului.
Câteva exemple de servicii digitale sunt serviciile de partajare a materialelor video și audio și alte servicii de găzduire de fișiere, de procesare de texte sau jocuri oferite în cloud, serviciile de stocare în cloud și de webmail, platformele de comunicare socială și aplicațiile cloud.
Implicarea permanentă a prestatorului de servicii justifică aplicarea normelor privind dreptul de retragere prevăzut în Directiva 2011/83/UE, care permit efectiv consumatorului să testeze serviciul și să decidă, în termenul de 14 zile de la încheierea contractului, dacă îl păstrează sau nu.
Numeroase contracte de furnizare de conținut_digital care nu este livrat pe un suport material se caracterizează printr-un singur act de furnizare către consumator a unui anumit element sau a unor anumite elemente de conținut_digital, de exemplu anumite fișiere muzicale sau video.
Contractele de furnizare de conținut_digital care nu este livrat pe un suport material continuă să reprezinte o exceptare de la dreptul de retragere prevăzut la articolul 16 primul paragraf litera (m) din Directiva 2011/83/UE, care prevede că consumatorul își pierde dreptul de retragere dacă executarea contractului a început, cum ar fi descărcarea sau streamingul conținutului, sub rezerva acordului prealabil expres al consumatorului pentru a începe prestarea serviciului în cursul perioadei de retragere și sub rezerva confirmării din partea acestuia că a luat cunoștință de faptul că își pierde dreptul de retragere în consecință. În cazul în care există îndoieli cu privire la natura contractului, în sensul de contract de servicii sau contract de furnizare de conținut_digital care nu este livrat pe un suport material, ar trebui să se aplice normele privind dreptul de retragere aplicabile în cazul serviciilor.
- = -